top of page
Painting Wall

Conditii de desfasurare Dream Events HMB Club

Who Are We

REGULAMENT INTERN DE FUNCȚIONARE

   Events HMB (Titular: Fundația Angel Gabriele Ploiești) Events Salon sunt spații de petreceri indoor închiriate și închise, patronate de Events Club HMB, unde copiii, adolescenții și adulții se pot distra, antrena, socializa și petrece în diverse situații și conjuncturi sociale, motrice și decizionale care contribuie la dezvoltarea lor psihică, fizică și socială. Spațiile noastre din cadrul locațiilor partenere nu pot fi asociate cu forme de îngrijire sau educare a copiilor (creșă, grădiniță, baby-sitting, bonă, after-school etc.). Costul pachetului Dream Events HMB se referă la utilizarea echipamentelor de distracție, a atracțiilor și a jucăriilor din spațiul de petrecere sub supravegherea și directa îndrumare a personalului locației (DJ, animatori). Nu sunt incluse în acest pachet sistemele de sonorizare, echipamentele tehnice și de lucru ale organizatorului. Prezentul regulament se aplică tuturor persoanelor care intră în spațiul de petrecere Dream Events HMB (părinți, copii, adolescenți, alți adulți). Prin intrarea în spațiul de petrecere, acceptați toate prevederile prezentului Regulament. Vă rugăm să citiți regulamentul de mai jos și să îl explicați copiilor dumneavoastră. Dream Events HMB și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru nicio consecință rezultată din necitirea regulamentului sau din nerespectarea clauzelor de mai jos.Dream Events HMB își rezervă dreptul de a-și selecta clientela.

  1. Utilizarea locului de petrecere se va face cu respectarea prezentului regulament, pe care adulții trebuie să îl explice copiilor lor (cu vârste între 6 și 16 ani) înainte de intrarea în zonele de petrecere.

  2. Copiii sub 3 ani trebuie însoțiți în permanență în sala de petrecere de către un adult (peste 18 ani).

  3. Pot fi lăsați neînsoțiți în sălile de petrecere doar copiii peste 3 ani care comunică (își cunosc numele, înțeleg că părintele nu este prezent și se pot adresa personalului în cazul unei probleme, putând anunța necesitatea de a folosi baia sau senzațiile de foame/sete).

  4. În situațiile menționate la pct. 3, supraveghetorul nostru va anunța părinții/însoțitorul adult și îl va chema din spațiul destinat părinților.

  5. Copiii cu vârste între 3 și 16 ani pot fi lăsați singuri în grija personalului Dream Events HMB numai în anumite situații, cu anunțare prealabilă și cu acordul scris al conducerii Dream Events HMB – Fundația Angel Gabriele oferit cu cel puțin 24 de ore înainte.

  6. Însoțitorii adulți care intră cu copiii în locul de petrecere le poartă acestora de grijă în totalitate și își asumă întreaga responsabilitate. Este interzisă utilizarea echipamentelor de petrecere de către adulții însoțitori.

  7. Spațiul de petrecere este destinat copiilor și adolescenților între 6 și 16 ani, precum și adulților însoțitori.

  8. Este interzis accesul în zona de joacă a copiilor pentru adulții care poartă încălțăminte neprotejată (murdară, cu urme de uleiuri/grăsimi) sau papuci din plastic (regulă valabilă pentru însoțitori, părinți, animatori, magicieni etc.).

  9. Accesul copiilor (6–16 ani) în spațiul de petrecere este permis doar cu încălțăminte curată și dezinfectată.

  10. Locul de petrecere este supravegheat de echipa Dream Events HMB (persoane desemnate intern), însă aceștia nu își asumă responsabilitatea pentru: a) certurile, loviturile, accidentele sau relațiile dintre copii (intervenind doar dacă au posibilitatea și observă altercațiile); b) accidentele sau lovirile provocate din nerespectarea regulilor de utilizare a spațiului, a echipamentelor, meselor, scaunelor, aparatelor de joacă sau jucăriilor (sfori, cercuri, mingi etc.), ca urmare a neexplicării regulamentului de către însoțitori sau din neatenția copiilor și refuzul acestora de a asculta recomandările supraveghetorilor; c) accidentele cauzate de afecțiuni de sănătate mentală, psihică sau de motricitate ale copiilor; d) problemele apărute din incapacitatea (0–3 ani) sau slaba capacitate de comunicare a copiilor; e) situațiile apărute din neglijența adulților însoțitori care sunt prezenți, dar nu își supraveghează copiii.

  11. Supraveghetorii au rol de supervizare generală a locului de petrecere, și nu a fiecărui copil în parte (conform Art. 6 pct. d din HG 435/2010 privind echipamentele pentru agrement și parcurile de distracții/petreceri copii).

  12. Supraveghetorii pot ajuta copiii neînsoțiți la toaletă dacă este cazul și este posibil, dar nu au această obligație.

  13. Dream Events HMB nu tolerează cearta, bătaia, comportamentul violent, agresiv sau obscen, limbajul vulgar sau glumele rău-intenționate ale copiilor sau însoțitorilor. Persoanele implicate pot fi avertizate să părăsească imediat locația, fără returnarea contravalorii pachetului de petrecere și fără drept de reprimire ulterioară.

  14. Copiilor le este interzis să aibă asupra lor obiecte ascuțite sau contondente (cuțite, bețe, creioane, pixuri, chei etc.). În cazul introducerii acestora, părintele/însoțitorul este unicul responsabil pentru orice consecință (accidente provocate altor persoane sau distrugeri de bunuri).

  15. În timpul jocului, copiii trebuie să fie atenți la respectarea regulilor. Numărul regulilor reprezintă o măsură de siguranță!

  16. Este interzisă împingerea altor copii pe scări sau în orice alt spațiu. Copiii nu au voie să se cațere pe decor, să se urce în picioare pe mese/scaune sau să sară de pe mobilier. Deplasarea se face normal, pas cu pas, sau prin dans.

  17. Nu este permisă urcarea pe mobilierul modular, pe boxele audio, pe balustrade sau pe geamuri. Este interzisă mâzgălirea pereților și părăsirea spațiului de petrecere fără anunțarea prealabilă a personalului din locațiile partenere.

  18. Accesul persoanelor care suferă de boli contagioase, răceli sau viroze este strict interzis. Copiii cu afecțiuni psihice, mentale sau motrice trebuie însoțiți de un adult care își asumă întreaga răspundere. Vă rugăm să anunțați în scris personalul administrativ dacă există afecțiuni speciale (tulburări de comportament, epilepsie, dependență de insulină etc.).

  19. Este interzis accesul cu mâncare și băutură din afara locațiilor partenere.

  20. Structura de joacă modulară etajată este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, cu greutatea sub 30 kg și înălțimea sub 120 cm.

  21. Copiii trebuie să folosească echipamentele și spațiul doar în scopul pentru care au fost create.

  22. Este interzisă deteriorarea sau distrugerea spațiului și a jucăriilor (prin murdărire, zgâriere, rupere, lovire etc.). În cazul producerii unor pagube de către copii, părintele/însoțitorul își asumă achitarea contravalorii acestora.

  23. Toaletele destinate copiilor vor fi folosite exclusiv de aceștia. Adulții vor utiliza doar toaletele destinate adulților din cadrul locațiilor partenere.

  24. Vă rugăm să vă spălați pe mâini cu apă și săpun la intrare, la ieșire și după folosirea toaletei. Toaletele trebuie lăsate curate!

  25. Recomandăm să nu aduceți jucării personale în spațiul de petrecere. Nu ne asumăm răspunderea pentru pierderea sau deteriorarea acestora.

  26. Nu lăsați obiectele de valoare nesupravegheate. Purtați întreaga răspundere pentru bunurile dumneavoastră.

  27. Este interzis accesul copiilor cu playere MP3, aparate audio cu fire, lanțuri lungi la gât, broșe cu ac sau alte obiecte periculoase.

  28. Spațiul de petrecere este utilizat pe propria răspundere de către fiecare client.

  29. Dream Events HMB nu este responsabil pentru consecințele nerespectării prezentului regulament. Înainte de a semna contractul de prestări servicii, vă rugăm să citiți regulamentul și tarifele afișate.

  30. Copiii cu vârsta între 0 și 8 ani aflați în vizită nu vor fi lăsați nesupravegheați de către însoțitori în cadrul locațiilor partenere.

  31. Pentru petrecerile private închiriate: însoțitorii copiilor între 0–3 ani vor fi în permanență lângă aceștia. Însoțitorii copiilor peste 3 ani se pot retrage în spațiul destinat adulților din cadrul locațiilor partenere, urmând să fie chemați în caz de necesitate. În primele 5 minute de la solicitarea copilului, supraveghetorul va asista copilul până la sosirea adultului.

  32. Fotografierea sau filmarea în incintă nu este permisă fără acordul conducerii Dream Events HMB.

  33. Păstrarea curățeniei și respectarea normelor igienico-sanitare sunt obligatorii.

  34. Toate regulile se aplică tuturor invitaților, grupurilor organizate și participanților la petreceri. Responsabilitatea informării copiilor revine adulților însoțitori / părinților / cadrelor didactice.

  35. Ne rezervăm dreptul de a limita accesul la locul de petrecere în zilele cu rezervare exclusivă, de a modifica tarifele sau de a întrerupe temporar activitatea fără o notificare prealabilă.

  36. Dream Events HMB își rezervă dreptul de a acționa pe cale juridică împotriva persoanelor care încalcă prevederile acestui regulament.

  37. Respectând aceste reguli, vă asigurați că toți copiii vor petrece într-un mediu sigur, plăcut și civilizat.

  38. Vă rugăm să urmați instrucțiunile supraveghetorilor noștri!

  39. Conducerea își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulamentul sau manifestă un comportament violent.

  40. Ne rezervăm dreptul de a refuza primirea copiilor cu afecțiuni contagioase. Vă mulțumim pentru înțelegere!

  41. Vă rugăm să anunțați în scris personalul Dream Events HMB în cazul unor situații speciale (restricții legale privind preluarea copilului în caz de divorț, afecțiuni de sănătate, cerințe speciale de îngrijire etc.). In caz contrar, nu ne asumăm răspunderea

​

Conducerea

Manager General & Coordonatori Gabriela Pavel & Gabriel Pavel

Regulament si conditii de functionarea a spatilor de desfasurare a petrecerilor Dream Events HMB

Thanks for submitting!

  • Facebook
  • Twitter
  • Instagram
  • LinkedIn
Anpc.png
bottom of page